Absolvenții Facultății de Teologie din Iași au depus Jurământul de credință

Arhiepiscopia Iașilor Iulie 7, 2019   Autor: Flavius Popa

Alături de ierarhii Sinodului mitropolitan, au mai slujit părinții profesori ai facultății de teologie ieșene, dimpreună cu părintele decan Ion Vicovan, dar și clericii absolvenți ai promoției 2019. În cadrul sfintelor slujbe, diaconul Claudiu George Crupă a fost hirotonit preot de IPS Teofan, pe seama Parohiei „Sfinții Împărați” Ionășeni, județul Botoșani.

Totodată, cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie, și a arătat că un teolog trebuie să devină o harfă a Duhului: „Un părinte duhovnicesc contemporan este cel care surprinde foarte frumos ceea ce înseamnă să fi cel care îți faci răgaz pentru Domnul, să-l cunoști pe Domnul, cel care devii tu însuți prin viața ta teologie. Nu numai că ești un teolog, și minunat ar fi să fim teologi în sensul primar al cuvântului, așa cum îl înțeleg părinții Bisericii noastre. Teolog este cel care îș vede pe Dumnezeu, nu cel care termină o facultate de teologie. Părintele Vasilios Gondikakis, starețul Mănăstirii Iviron, face profilul teologului, al celui care ar trebui să devină teologie prin viața sa: «Omul duhovnicesc, omul sfânt, este un instrument, o harfă a Duhului. O harfă vibrând în acord cu cele mai ușoare adieri ale Duhului Sfânt. […] E un om care a câștigat Raiul cu sângele Său, s-a rupt în bucăți, și-a deschis persoana Sa și o oferă tuturor»”.

Moment de bucurie pentru colectivul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae”

La finalul Sfintei Liturghii, după ce absolvenții și credincioșii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a hirotesit trei clerici, membri ai Facultății de Teologie Ortodoxă Iași. Părintele lect. univ. dr. Roger Coresciuc și părintele secretar Adrian Cucu au fost hirotesiți de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la rangul de iconom stavrofor, iar părintele diacon lect. dr. Sorin Mihalache a primit rangul de arhidiacon.

Părintele Roger Coresciuc este lector universitar în cadrul Facultatii de Teologie Iași, la catedra Catehetică și Omiletică. De asemenea, este traducător în cadrul Comisiei Patristice PSB a Patriarhiei Române, și autorul a două volume apărute la Editura Doxologia: „Omiliile Sfântului Grigorie Palama” și „Pastorație și politică. Răspunsuri teologice ale Sfântului Grigorie Palama la dilemele contemporane”. Părintele Adrian Marian Cucu este secretarul șef al instituției superioare de învățământ și slujitor la Parohia Lunca Cetățuii. Arhidiaconul Sorin Mihalache este lector la Facultatea de Teologie Iași, licenţiat în matematică şi teologie, a absolvit cursuri de master în psihologie, filosofie, teologie şi fizică teoretică, iar din anul 2010 este doctor în Filosofie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. De asemenea, părintele arhidiacon realizează emisiunea „Lumina celui nevăzut” la Trinitas TV și este coordonatorul Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă” din Iaşi.

IPS Teofan către absolvenți: „Ați venit la Domnul cu toată inima voastră

Licențiații profilului Teologie, dimpreună cu preoții profeosri și părinții lor, au trăit momente de bucurie la cursul festiv organizat la Centrul de Evenimente „Agora”. Pe parcursul evenimentului au luat cuvântul cadrele didactice ale Facultăţii de Teologie, reprezentanţi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, au fost premiaţi şefii de promoţie şi s-au acordat diplome tuturor absolvenţilor. Festivitatea studenților de la Facultatea de Teologie a fost organizată de Fundația Alumni a Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

 Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, prezent la Cursul festiv, le-a adresat tinerilor un cuvânt: „L-ați urmat pe Domnul după cuvântul de la chemarea Apostolilor, «Veniți după Mine!» sau după cuvântul Profetului Ioil «Veniți la Mine cu toată inima voastră». Ați venit la Domnul cu toată inima voastră, […] unii ați câștigat din această inimă de-a lungul acestor ani, singurul Dumnezeu care cunoaște adâncimile duhului fiecăruia, cunoaște în esență și în detaliu ce s-a întâmplat în toată această perioadă.

La final, absolvenții au participat la o ședință foto de grup și au rămas, dimpreună cu profesorii și invitații lor, la o gustare organizată în incinta complexului.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri